RO

Povești de succes

Drumul către BIM

Conceptul de BIM este vehiculat la nivel global, în ultima vreme, în majoritatea cercurilor de profil, la seminarii, întâlniri ale inginerilor de instalații, arhitecților etc. Iată un obiectiv de atins în termen scurt și de către sectorul construcțiilor din România, deoarece el reprezintă motorul dezvoltării optimizate a oricărui proiect de construcții și cheia comunicării fi abile între părțile implicate.

Domnul Petre Iosub, administrator al companiei ACPECO SRL, este unul din promotorii conceptului, dată fiind experiența considerabilă pe care o are în domeniul instalațiilor pentru construcții. După studierea trendurilor actuale din branșă, și a soluțiilor capabile să facă performanță în această activitate de proiectare, adoptarea și utilizarea platformei Stabicad pentru AutoCAD, compania pe care o conduce a achiziționat Stabicad pentru Revit, unealta BIM indispensabilă oricărui inginer MEP.

„În primul rând, ce înseamnă ACPECO? Simplu, Antrepriză Consultanță Proiectare Execuție în Construcții. Numele te reprezintă, și nu, nu este o firmă care se ocupă cu produse petroliere”, spune domnul Iosub. Legat de aria de acoperire a disciplinelor menționate în denumirea societății, domnul Iosub precizează: „În momentul actual, domeniul de activitate este consultanță și proiectare instalații automatizare, electrice, sanitare, termice, climatizare și ventilare. Putem asigura consultanță și proiectare pentru orice specialitate din domeniul de instalații”.

Citiți mai multe despre viitorul și beneficiile BIM pentru ACPECO.

Adresă vizitatori

Strada Ionescu Crum 9
Brașov 500446, România

+ 40 268 31 11 40
info@stabiplan.com
Program

Luni - Vineri
9:00 - 17:00

Helpdesk

Luni–Vineri
09:00 - 17:00

+31 172 63 00 25
support@stabiplan.com
Adresă Stabiplan International

Sloep 1
2411 CD Bodegraven, the Netherlands

Contactați-ne

Doriți să aflați mai multe informații despre unul dintre produsele noastre? Aveți vreo întrebare sau remarcă? Vă rugăm să ne contactați cu ajutorul formularului de mai jos, iar noi vă vom contacta cât mai repede posibil! Este o întrebare urgentă? În partea stângă puteți găsi datele noastre de contact.